În vara anului 1976, milioane de americani urmăreau parade, concerte și ceremonii dedicate împlinirii a două sute de ani de la adoptarea Declarației de Independență. Drapelele împodobeau orașele, nave istorice traversau porturile, iar discursurile oficiale vorbeau despre unitate și continuitatea democrației americane. În același timp, un tânăr economist și activist susținea că adevăratul sens al aniversării era cu totul altul.
Numele său era Jeremy Rifkin. La doar 31 de ani, devenise una dintre cele mai cunoscute voci critice ale Bicentenarului. Nu contesta importanța Revoluției Americane și nici valorile fondatoare ale Statelor Unite. Dimpotrivă, argumenta că acestea trebuiau luate mai în serios decât o făceau autoritățile și marile companii implicate în organizarea festivităților.
Dezbaterea pe care a deschis-o în urmă cu cincizeci de ani rămâne relevantă și astăzi, deoarece ridică o întrebare care depășește granițele Statelor Unite: poate patriotismul să existe fără o reflecție sinceră asupra inegalităților și problemelor din societate?
De la economie la activism
Jeremy Rifkin nu provenea din lumea politică tradițională. Studiase economia la Wharton School din cadrul Universității Pennsylvania și relațiile internaționale la Fletcher School of Law and Diplomacy. În primii ani ai carierei sale s-a implicat în mișcările împotriva războiului din Vietnam și în numeroase campanii civice, dezvoltând o perspectivă critică asupra modului în care economia influențează viața democratică.
La începutul anilor 1970, administrația americană pregătea aniversarea Bicentenarului. Rifkin considera însă că proiectul risca să transforme un moment istoric într-o vastă campanie de imagine, dominată de interese comerciale și politice. Din acest motiv, în 1971 a fondat People’s Bicentennial Commission (PBC), o organizație care urmărea să readucă în centrul dezbaterii idealurile Revoluției Americane și semnificația lor pentru societatea contemporană.
O altă interpretare a independenței
Mesajul promovat de People’s Bicentennial Commission era neobișnuit pentru epocă. Organizația susținea că independența obținută în 1776 nu trebuie privită doar ca o victorie militară și politică asupra Coroanei Britanice, ci și ca un angajament permanent pentru limitarea concentrării puterii.
În opinia lui Rifkin, dacă fondatorii Statelor Unite se opuseseră monopolului politic al monarhiei, societatea modernă trebuia să analizeze și concentrarea puterii economice în mâinile marilor corporații. Această idee avea să devină tema centrală a discursurilor sale și a materialelor publicate de organizație.
În loc să respingă simbolurile naționale, activiștii PBC le revendicau. Ei foloseau frecvent imaginea lui Thomas Paine, unul dintre autorii Revoluției Americane, și afirmau că lupta pentru libertate trebuie continuată prin reducerea inegalităților economice și prin extinderea participării cetățenilor la deciziile care le influențează viața.
Această strategie le-a adus o vizibilitate considerabilă, deoarece evita limbajul revoluționar specific unei părți a stângii radicale și încerca să vorbească despre schimbare folosind chiar simbolurile patriotice ale Americii.
„Common Sense II”, manifestul unei generații critice
În apropierea Bicentenarului, Rifkin a publicat volumul Common Sense II: The Case Against Corporate Tyranny. Titlul trimitea direct la celebrul pamflet Common Sense, publicat de Thomas Paine în 1776, unul dintre textele care au influențat decisiv opinia publică americană înaintea proclamării independenței.
Noua carte susținea că provocarea secolului al XX-lea nu mai era dominația unei coroane europene, ci influența excesivă a marilor interese economice asupra politicii și societății. Autorul pleda pentru forme mai democratice de organizare economică și pentru implicarea mai mare a lucrătorilor și comunităților în luarea deciziilor privind activitatea companiilor.
Ideile sale au stârnit reacții puternice. Susținătorii le considerau o reinterpretare modernă a idealurilor egalitare din 1776. Criticii vedeau în ele un proiect incompatibil cu economia de piață și cu modelul american tradițional. Congresmeni conservatori și organizații politice au publicat rapoarte și declarații în care acuzau People’s Bicentennial Commission că promovează un program economic radical.
Critica comercializării Bicentenarului
Unul dintre principalele obiective ale organizației era contestarea comercializării aniversării.
Rifkin susținea că pregătirile oficiale acordau prea multă atenție produselor promoționale, sponsorizărilor și oportunităților comerciale și prea puțină reflecției asupra valorilor care au stat la baza Revoluției Americane.
În 1973, People’s Bicentennial Commission a organizat „Boston Oil Party”, o acțiune simbolică inspirată de Boston Tea Party din 1773. De această dată, protestul era îndreptat împotriva marilor companii petroliere, pe fondul crizei energetice care afecta Statele Unite. Evenimentul a atras atenția presei și a devenit una dintre cele mai cunoscute acțiuni ale organizației.
Activitatea grupului nu s-a limitat la proteste. PBC publica ziare și materiale educaționale, producea emisiunea radio „Voices of ’76”, organiza conferințe și încuraja înființarea de filiale locale în numeroase state americane.
Între supraveghere și libertatea de exprimare
Popularitatea organizației a atras și atenția autorităților.
Documente păstrate în arhivele administrației președintelui Gerald Ford arată că People’s Bicentennial Commission era monitorizată, iar solicitările sale pentru organizarea unor manifestații publice erau analizate cu atenție de instituțiile federale. Memorandumurile subliniau că grupul critica modul oficial de organizare a Bicentenarului, însă recunoșteau și dreptul constituțional al membrilor săi la întrunire pașnică.
Aceste documente oferă astăzi o imagine interesantă asupra climatului politic al anilor 1970. După scandalul Watergate și după protestele împotriva războiului din Vietnam, autoritățile priveau cu prudență orice mișcare capabilă să mobilizeze mii de participanți.
De ce nu a rămas doar un episod al anilor ’70
În retrospectivă, People’s Bicentennial Commission nu a schimbat direcția economiei americane și nici nu a influențat decisiv rezultatul alegerilor din 1976. Cu toate acestea, organizația a reușit să introducă în dezbaterea publică o întrebare care continuă să fie discutată și astăzi: cine beneficiază cu adevărat de prosperitatea economică și cât de mare trebuie să fie influența marilor corporații asupra politicii?
Jeremy Rifkin avea să devină ulterior unul dintre cei mai cunoscuți autori și conferențiari în domeniul transformărilor economice, al tehnologiei și al tranziției energetice. Lucrările sale despre economia hidrogenului, revoluția industrială digitală și schimbările climatice au influențat dezbateri internaționale și politici publice în numeroase state.
Privind în urmă, activitatea sa din perioada Bicentenarului apare ca începutul unei cariere dedicate analizării relației dintre economie, tehnologie și societate.
Patriotismul ca dezbatere, nu doar ca sărbătoare
Poate cea mai importantă moștenire a acestei perioade este faptul că a demonstrat existența unor moduri diferite de a înțelege patriotismul.
Pentru organizatorii oficiali ai Bicentenarului, aniversarea era un prilej de celebrare a continuității instituțiilor democratice și a istoriei naționale. Pentru Jeremy Rifkin și People’s Bicentennial Commission, aceeași aniversare reprezenta o invitație la autocritică și la o nouă discuție despre egalitate, participare civică și distribuirea puterii economice.
Cele două perspective nu au ajuns la un consens. Însă împreună au ilustrat unul dintre principiile esențiale ale unei societăți democratice: posibilitatea ca aceeași istorie să fie interpretată diferit, fără ca dialogul public să înceteze.
Astăzi, când numeroase democrații se confruntă din nou cu polarizare și neîncredere în instituții, dezbaterea deschisă în jurul Bicentenarului american din 1976 rămâne relevantă. Ea arată că patriotismul nu este întotdeauna definit doar prin ceremonii și simboluri, ci și prin capacitatea cetățenilor de a pune întrebări incomode despre direcția în care se îndreaptă propria societate.
