În anii 1980, când Nicolae Ceaușescu și regimul său impuneau o transformare brutală a peisajului urban al Capitalei București, printr-o amplă campanie de sistematizare, multe cartiere istorice și zeci de clădiri vechi — biserici, mănăstiri, case vechi — se aflau sub amenințarea demolării.
Eugeniu Iordăchescu a respins fatalismul potrivit căruia aceste monumente trebuie să dispară. În schimb, el a conceput o metodă revoluționară de conservare: nu demolare, ci translatare — adică mutarea integrală a clădirilor de pe locul destinat noilor bulevarde și blocuri, pe șine de oțel, după ce le consolida sub fundație cu o „tavă” de beton armat.
Metoda presupunea săpături sub ziduri, izolarea clădirii de fundația originală, ridicarea cu cricuri hidraulice, plasarea pe platforme mobile și deplasarea cu trolii/presă hidraulică — totul cu o precizie impresionantă și cu riscul minimal de fisurare sau prăbușire.
Prima operațiune de succes a fost salvarea Schitul Maicilor, o biserică din secolul al XVIII-lea. În iunie 1982, clădirea a fost mutată circa 245 de metri în spatele noilor blocuri, devenind exemplar de conservare prin translatare.
Alt reper impresionant: Mihai Vodă Church — ctitorie din secolul al XVI-lea — care a fost relocată pe o distanță de aproximativ 289–300 de metri.
În total, conform surselor, Iordăchescu și echipa sa au salvat — prin mutare integrală — 29 de clădiri, dintre care 13 erau biserici sau mănăstiri (alături de clădiri civile, palate bisericești, apartamente, ba chiar spitale și bănci).
