Ministerul Culturii pregătește cea mai importantă reorganizare a sistemului public de protejare a patrimoniului cultural din ultimele decenii. Proiectul propune o structură centrală și 12 structuri regionale, în timp ce specialiști din cadrul Institutului Național al Patrimoniului avertizează că redistribuirea atribuțiilor poate duce la pierderea unei părți importante din expertiza instituțională acumulată în timp.
Proiectul a fost lansat în consultare publică în iunie 2026 și face parte din reforma mai largă pregătită de Ministerul Culturii. Instituția susține că actualul sistem este fragmentat, subdimensionat și insuficient adaptat nevoilor de protejare a monumentelor istorice.
În același timp, apar critici din partea unor profesioniști ai domeniului, care consideră că reorganizarea trebuie să consolideze instituțiile existente, nu să le golească de atribuții.
Cum arată noua arhitectură propusă
Potrivit documentelor prezentate de Ministerul Culturii, noul sistem ar urma să aibă trei niveluri.
La nivel central ar urma să funcționeze o Direcție Generală Patrimoniu Cultural, care ar concentra funcțiile de politici publice, reglementare, programe și finanțări, patrimoniu digital, cooperare internațională și muzeele.
La nivel regional sunt propuse 12 Inspectorate Regionale ale Patrimoniului. Acestea ar prelua funcții care sunt în prezent exercitate de direcțiile județene pentru cultură și o parte din expertiza tehnică a INP.
La nivel județean ar urma să existe inspectori de patrimoniu, cu atribuții privind verificările în teren, relația cu administrațiile locale și identificarea riscurilor pentru patrimoniul cultural.
Ministerul propune și mecanisme noi de monitorizare și intervenție, inclusiv instrumente digitale, un sistem de monitorizare a restaurărilor și mecanisme pentru intervenții în situații de urgență.
De ce este INP în centrul disputei
Institutul Național al Patrimoniului nu este doar o structură administrativă. În timp, instituția a acumulat arhive, baze de date, documentații, metodologii, proiecte și expertiză profesională.
Rapoartele de activitate ale institutului arată că INP a avut atribuții în domenii precum protejarea patrimoniului imaterial, administrarea informațiilor despre patrimoniu și dezvoltarea unor proiecte de cercetare și documentare.
Legislația îi atribuie, de exemplu, un rol important în administrarea inventarului patrimoniului cultural național mobil clasat și în centralizarea documentelor care au stat la baza acestuia.
Tocmai de aceea, reorganizarea ridică problema continuității instituționale.
„Desființare funcțională” sau reorganizare?
Irina Iamandescu, director adjunct al INP, a criticat public proiectul Ministerului Culturii. Într-un interviu acordat Radio România Cultural, ea a afirmat că redistribuirea atribuțiilor ar putea conduce, în practică, la desființarea funcțională a institutului.
Argumentul este că o parte importantă din activitatea institutului ar urma să fie transferată către structurile regionale, în timp ce la nivel central ar fi concentrate funcții administrative și de coordonare.
Iamandescu atrage atenția în special asupra resursei umane. Potrivit acesteia, sistemul este deja afectat de lipsa specialiștilor, iar reorganizarea ar trebui să pornească de la consolidarea structurilor care există deja.
Una dintre problemele semnalate este situația direcțiilor județene pentru cultură, unele dintre acestea funcționând cu foarte puțini specialiști.
Digitalizarea nu rezolvă singură problema expertizei
Unul dintre pilonii reformei este digitalizarea patrimoniului.
Ministerul a prezentat proiectele ePatrimoniu și eMonumente ca investiții importante pentru modernizarea domeniului, valoarea indicată pentru aceste proiecte fiind de aproximativ 42 de milioane de euro.
Digitalizarea poate îmbunătăți evidența monumentelor, accesul la informații și monitorizarea intervențiilor. Dar o bază de date nu poate înlocui automat expertiza unui specialist care trebuie să evalueze starea unei clădiri istorice, să interpreteze o documentație de restaurare sau să decidă asupra unei intervenții.
Aceasta este una dintre principalele întrebări ridicate de criticii reformei: ce se întâmplă cu oamenii și cu memoria instituțională atunci când atribuțiile sunt mutate între structuri?
Ministerul vede regionalizarea ca pe o soluție
Din perspectiva Ministerului Culturii, regionalizarea ar trebui să reducă fragmentarea actualului sistem.
Bilanțul ministerului arată că rețeaua de servicii deconcentrate este considerată învechită, fiind în mare parte neschimbată de peste trei decenii. Reforma propune astfel o trecere de la structura județeană actuală la o rețea de 12 structuri regionale, completată de personal specializat la nivel județean.
Ideea regionalizării nu este însă suficientă în sine pentru a garanta eficiența.
Succesul unei asemenea schimbări depinde de competența efectivă a structurilor regionale, de numărul specialiștilor, de bugetele disponibile și, mai ales, de delimitarea responsabilităților.
O problemă care depășește cazul INP
Disputa privind Institutul Național al Patrimoniului apare într-un moment în care Ministerul Culturii încearcă să rezolve o problemă mai veche: cum poate fi protejat un patrimoniu foarte vast cu instituții care dispun de resurse limitate.
În iulie 2026, Ministerul Culturii recunoștea că Institutul Național al Patrimoniului se află printre instituțiile cu un interimat prelungit și susținea necesitatea revenirii la concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere.
În acest context, suspendarea recentă a concursului pentru conducerea INP adaugă o nouă dificultate reformei.
Ce trebuie clarificat înainte de reorganizare
Dincolo de disputa instituțională, reforma ridică o serie de întrebări practice.
Cine va administra proiectele aflate deja în derulare? Cine va răspunde pentru documentațiile tehnice existente? Unde vor ajunge arhivele și bazele de date? Cum vor fi transferați specialiștii? Ce se întâmplă cu contractele și finanțările în curs?
Și, poate cea mai importantă întrebare: cum va fi păstrată expertiza acumulată de specialiștii care lucrează de ani de zile în sistem?
Ministerul Culturii susține că reforma este necesară pentru modernizarea și eficientizarea protejării patrimoniului. Reprezentanții INP și alți specialiști cer însă ca reorganizarea să fie fundamentată pe evaluarea concretă a funcțiilor și resurselor existente.
În final, succesul reformei nu va fi măsurat prin numărul de instituții desființate sau înființate, ci prin capacitatea statului de a interveni înainte ca un monument să fie pierdut.
Pentru patrimoniul cultural, o reorganizare administrativă poate fi reversibilă. Pierderea unui monument, a unei arhive sau a unei competențe profesionale nu este întotdeauna.
