Referendumul din 29 august 2026 nu a fost, în realitate, un vot între „Europa” și „anti-Europa”. Islandezii au fost întrebați dacă vor ca țara lor să reia negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar răspunsul a fost „nu”: 52,8% dintre alegători au respins reluarea negocierilor, în timp ce 47,2% au votat pentru. Prezența la urne a fost de 82,5%.
La prima vedere, rezultatul poate părea surprinzător. Islanda este deja una dintre țările europene cele mai apropiate de Uniunea Europeană. Face parte din Spațiul Economic European, este în Schengen și are acces la piața unică. Prin EEA, Islanda aplică deja numeroase reguli europene privind libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor.
Atunci de ce nu vrea să facă pasul următor? Răspunsul se găsește mai puțin la Bruxelles și mai mult în apele din jurul Islandei.
Peștele este mai mult decât o industrie
Pentru Islanda, pescuitul nu este doar unul dintre sectoarele economiei. Este o parte esențială a modelului economic și a identității țării.
Potrivit datelor citate în dezbaterea referendumului, sectorul piscicol contribuie direct și indirect cu aproximativ 15% la PIB și generează circa 40% din veniturile din exporturi. În acest context, orice schimbare privind cine stabilește regulile de acces la resursele marine devine o problemă de suveranitate economică.
În prezent, pescuitul nu este inclus în acordul Spațiului Economic European. Acest lucru îi permite Islandei să-și păstreze propria politică în domeniu.
Aderarea la UE ar schimba situația.
Un stat membru trebuie să participe la Politica Comună în domeniul Pescuitului. În negocierile de aderare din 2009-2013, Islanda își stabilise deja obiective foarte clare: să păstreze controlul asupra administrării pescuitului, asupra capturilor totale admisibile și asupra cotelor din zona sa economică exclusivă. Capitolul privind pescuitul nici măcar nu fusese însă deschis atunci când negocierile au fost suspendate în 2013.
Aici se află una dintre liniile roșii ale Islandei.
„Nu” înseamnă că Islanda nu are nevoie de Europa
Paradoxul este că Islanda nu este izolată de Uniunea Europeană.
Dimpotrivă, relația economică este foarte strânsă. Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Islandei și a reprezentat în 2025 aproximativ 53,6% din comerțul islandez cu bunuri și 66,5% din exporturile țării.
Prin Spațiul Economic European, Islanda are acces la piața unică europeană. Prin Schengen, cetățenii săi beneficiază de libera circulație în spațiul european.
Diferența este că Islanda păstrează în afara EEA două domenii extrem de sensibile: agricultura și pescuitul.
Cu alte cuvinte, islandezii au construit un compromis.
Ia Europa unde este avantajoasă și păstrează controlul național acolo unde consideră că miza este prea mare.
Aderarea la UE ar elimina tocmai această separare.
Agricultura este a doua linie de apărare
Pescuitul nu este singurul motiv.
Agricultura islandeză este mică, scumpă și adaptată unor condiții naturale foarte diferite de cele din cea mai mare parte a Europei. Fermierii se tem că o integrare deplină în piața agricolă europeană ar aduce o presiune puternică din partea produselor mai ieftine.
Înaintea referendumului, fermierii islandezi au avertizat asupra efectelor pe care le-ar putea avea deschiderea pieței pentru producția locală.
Și aici există aceeași logică: Islanda poate avea relații comerciale cu Europa fără să accepte automat toate politicile comune ale UE.
Dar există și argumentul opus
Susținătorii aderării au avut un argument puternic.
Islanda are o economie mică și o monedă proprie, iar inflația și dobânzile ridicate au făcut ca ideea adoptării euro să pară atractivă pentru o parte a populației. În plus, într-un Atlantic de Nord tot mai tensionat geopolitic, apropierea de Uniunea Europeană ar putea oferi mai multă influență politică și economică.
Premierul Kristrún Frostadóttir a susținut reluarea negocierilor tocmai pentru ca Islanda să poată analiza concret aceste avantaje, fără ca un vot pentru reluarea negocierilor să însemne automat aderarea la UE.
Dar această explicație nu a fost suficientă.
Pentru adversarii aderării, problema nu era dacă Islanda poate obține avantaje de pe urma UE. Problema era ce trebuie să cedeze pentru a le obține.
Adevăratul paradox islandez
Islanda este deja foarte aproape de Uniunea Europeană, dar tocmai această apropiere face aderarea mai puțin urgentă.
Țara primește acces la piața unică, participă la numeroase programe europene și cooperează strâns cu UE, fără să fie obligată să aplice Politica Comună în domeniul Pescuitului sau Politica Agricolă Comună.
Există însă și un preț: Islanda aplică multe reguli europene fără să aibă un loc de vot în instituțiile UE. Pentru susținătorii aderării, aceasta este principala problemă. Pentru adversari, este un compromis acceptabil în schimbul păstrării controlului asupra resurselor naționale.
Referendumul din 2026 a arătat că, pentru moment, majoritatea islandezilor preferă a doua variantă.
Prin urmare, adevăratul mesaj al votului nu este „Islanda nu vrea Europa”. Este mai degrabă:
„Vrem relația cu Europa, dar nu vrem ca această relație să ne oblige să cedăm controlul asupra lucrurilor pe care le considerăm esențiale.”
Iar dintre toate aceste lucruri, peștele rămâne cel mai important.
