Libertatea de exprimare nu este doar dreptul de a spune ce gândești. Este și dreptul de a căuta informații, de a le primi și de a le transmite mai departe. Acesta este unul dintre principiile fundamentale consacrate în articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului a stabilit un set de principii fundamentale privind drepturile și libertățile tuturor oamenilor.
Printre acestea se află și articolul 19, dedicat libertății de opinie și de exprimare.
Ce spune articolul 19
Textul articolului 19 prevede că fiecare persoană are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare. Dreptul include libertatea de a avea opinii fără interferențe și libertatea de a căuta, primi și transmite informații și idei prin orice mijloace de comunicare și indiferent de frontiere.
Este o formulare importantă pentru că libertatea de exprimare nu este definită doar ca libertatea de a vorbi. Ea are cel puțin trei dimensiuni: dreptul de a avea o opinie, fără interferențe, dreptul de a căuta și primi informații, dreptul de a transmite informații și idei.
Prin urmare, libertatea de exprimare presupune existența unui spațiu public în care oamenii pot vorbi, asculta, citi, dezbate și contesta idei.
De ce este important articolul 19 pentru democrație
O democrație presupune participarea cetățenilor la viața publică. Pentru ca această participare să fie reală, oamenii trebuie să poată avea acces la informații și să își poată exprima opiniile.
Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a explicat în Comentariul general nr. 34, adoptat în 2011, că libertatea de opinie și libertatea de exprimare sunt esențiale pentru orice societate și reprezintă o bază pentru o societate liberă și democratică. Comitetul le leagă, de asemenea, de transparență și responsabilitatea autorităților.
Asta înseamnă că articolul 19 nu privește doar relația dintre doi indivizi. El are legătură și cu modul în care funcționează instituțiile publice, presa, societatea civilă și dezbaterea publică.
Un cetățean care nu poate afla informații, nu poate critica autoritățile sau nu își poate exprima opiniile nu poate participa în mod deplin la viața democratică.
Libertatea de exprimare înseamnă și libertatea de a primi informații
Una dintre componentele mai puțin discutate ale articolului 19 este dreptul de a căuta și primi informații.
ONU consideră libertatea de informare parte integrantă a libertății de exprimare. Accesul la informație contribuie la existența unor instituții mai transparente și mai responsabile. Această componentă este esențială într-o societate democratică.
Pentru a putea evalua o decizie publică, un proiect de lege, activitatea unei instituții sau o politică guvernamentală, cetățenii au nevoie de informații. Libertatea de exprimare nu poate fi analizată, astfel, separat de libertatea de informare.
Ce legătură există între articolul 19 și libertatea presei
Presa reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care informațiile ajung în spațiul public.
Articolul 19 nu vorbește separat despre „presa liberă” în textul Declarației din 1948, însă protecția exprimării și a circulației informațiilor stă la baza libertății presei.
Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a arătat ulterior, în Comentariul general nr. 34, că libertatea de exprimare acoperă inclusiv comunicarea politică, comentariile asupra problemelor publice, jurnalismul și alte forme de exprimare.
De aceea, atunci când presa nu poate investiga, publica sau critica fără ingerințe nejustificate, problema nu privește doar jurnaliștii.
Ea privește capacitatea societății de a avea acces la informații și de a dezbate deciziile care o afectează.
Este libertatea de exprimare absolută?
Aici apare o distincție importantă. Declarația Universală a Drepturilor Omului consacră dreptul la libertatea de opinie și exprimare, însă exercitarea libertății de exprimare nu este lipsită de orice limită în dreptul internațional.
Un reper juridic important este articolul 19 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice (ICCPR), adoptat în 1966 și intrat în vigoare în 1976.
Pactul prevede dreptul de a avea opinii fără interferență și dreptul la libertatea de exprimare, inclusiv libertatea de a căuta, primi și transmite informații și idei.
În același timp, articolul 19 alineatul 3 prevede că anumite restricții asupra exprimării pot exista numai în condiții precise: trebuie să fie prevăzute de lege și necesare pentru protejarea drepturilor sau reputației altora ori pentru protejarea securității naționale, ordinii publice, sănătății publice sau moralei.
Așadar, nu orice limitare poate fi justificată prin simpla invocare a unui interes public.
În dreptul internațional al drepturilor omului, restricțiile trebuie să îndeplinească cerințe juridice clare și să fie necesare și proporționale cu scopul urmărit.
Dreptul de a avea o opinie este diferit de dreptul de a o exprima
O distincție importantă făcută în interpretarea articolului 19 este cea dintre libertatea de opinie și libertatea de exprimare.
Dreptul de a avea o opinie este protejat în mod deosebit. Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a subliniat că dreptul de a avea opinii fără interferență include posibilitatea de a-ți forma, schimba și dezvolta opiniile. În schimb, libertatea de exprimare presupune exercitarea unui drept în spațiul public și poate face obiectul unor restricții limitate, în condițiile prevăzute de dreptul internațional.
Diferența este importantă: un stat nu poate trata simpla existență a unei opinii ca pe o faptă care trebuie sancționată.
Articolul 19 și internetul
Când Declarația Universală a fost adoptată, internetul nu exista. Formularea articolului 19 a fost însă suficient de generală pentru a include comunicarea prin „orice mijloace”, iar interpretările ulterioare ale dreptului la libertatea de exprimare se aplică și mediului digital.
Astăzi, exprimarea poate avea loc prin presă online, rețele sociale, platforme video, bloguri, forumuri sau alte servicii digitale. Principiul rămâne același: oamenii trebuie să poată căuta, primi și transmite informații și idei.
În același timp, mediul digital aduce probleme pe care autorii Declarației din 1948 nu le puteau anticipa: dezinformare, manipulare online, hărțuire, cenzură, supraveghere digitală și concentrarea distribuției informației în mâinile unor platforme private.
Aceste probleme fac ca articolul 19 să fie relevant și la aproape opt decenii de la adoptarea Declarației.
De ce contează articolul 19 în 2026
Într-o societate democratică, libertatea de exprimare nu este importantă doar atunci când oamenii sunt de acord unii cu alții. Ea devine cu adevărat relevantă atunci când apar opinii diferite, critici la adresa autorităților, investigații jurnalistice sau dezbateri asupra unor decizii publice.
Libertatea de exprimare permite circulația ideilor. Libertatea de informare permite cetățenilor să le evalueze. Iar participarea democratică presupune ca oamenii să poată folosi aceste drepturi în spațiul public. De aceea, articolul 19 poate fi privit ca una dintre piesele fundamentale ale arhitecturii moderne a drepturilor omului.
Democrația nu presupune doar dreptul de a vota. Presupune și dreptul de a ști, de a întreba, de a critica, de a dezbate și de a-ți exprima opinia fără interferențe nejustificate.
Iar toate acestea își găsesc una dintre cele mai importante consacrări în articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului.
