Când se vorbește despre un baraj pe Dunăre, prima întrebare este de obicei cât de înalt ar trebui să fie.
Pentru un specialist, întrebarea esențială este alta: pe ce este fundat?
În ipoteza analizată pentru zona Isaccea–Orlivka, apare un element tehnic neobișnuit de important: existența unei structuri de rocă ce ar coborî la peste 21 de metri.
Dacă această configurație geologică este confirmată prin investigații geotehnice, ea poate schimba radical modul în care este gândită o eventuală lucrare.
Nu înseamnă automat că acolo trebuie construit un baraj.
Înseamnă că terenul trebuie studiat înainte ca ideea să fie respinsă sau acceptată.
Zona Isaccea este oricum una cu importanță hidrografică aparte. AFDJ tratează separat sectoarele Isaccea amonte și Isaccea aval ca puncte critice, cu măsurători și valori de adâncime actualizate în evidențele sale.
Mai există un avantaj geografic: Eski Kale, vechiul Noviodunum, se află pe un promontoriu al malului drept, într-o zonă istoric importantă pentru traversarea Dunării.
Asta nu rezolvă problema inginerească, dar arată de ce locul nu este unul oarecare.
O eventuală lucrare ar trebui verificată prin modele hidrodinamice 2D și 3D, studii geotehnice, modelarea sedimentelor, analiza efectului asupra navigației și evaluarea impactului asupra ecosistemelor.
Exact aici se întâlnește ipoteza Isaccea cu problema mai largă a Dunării românești.
În materialul nostru despre Bala, profesorul Lucian Puiu Georgescu explică de ce lucrările făcute fără modelare suficientă pot produce efectul opus celui urmărit: la Bala, modificarea curgerii a contribuit la formarea unei gropi foarte adânci și la diminuarea debitului pe Dunărea Veche.
Prin urmare, dacă se discută despre un baraj la Isaccea, primul proiect nu ar trebui să fie barajul.
Primul proiect ar trebui să fie modelul Dunării.
Abia după aceea se poate răspunde la întrebarea dacă acea rocă de peste 21 de metri este o oportunitate inginerească sau doar o particularitate geologică spectaculoasă.
